Calator prin tara mea

Niciun visator nu e prea mic, niciun vis nu e prea mare! 

 Cu totii visam, in somn sau cu ochii deschisi, visam alb-negru sau in culori, unele vise le impartim cu apropiatii nostri, iar pe altele le pastram doar pentru noi, ca pe un loc tainic de refugiu personal. Majoritatea oamenilor isi incredinteaza vietile unor forte superioare (ce-o vrea Dumnezeu…cum ne-o fi soarta..), iar visele lor nu se cristalizeaza in planul concret niciodata, dar o mica parte dintre oameni nu inceteaza niciodata sa se straduiasca sa faca lucrurile sa se intample.

 Pana astazi, am facut parte din prima categorie de oameni.

Mi-am petrecut ultimii ani asteptand sa mi se intample lucruri, lasand „destinul”, prietenii, partenerul de viata, sa faca alegerile pentru mine... Astazi m-am decis sa actionez, sa scriu cateva randuri pentru a va impartasi visul meu si sa indraznesc sa sper ca Unilever ma va ajuta sa-l implinesc. Visul meu este sa reusesc sa imi demonstrez mie si altor romani ca Romania este cu adevarat o tara care merita sa fie explorata, admirata si, mai departe, impartasita. Imi doresc sa regasesc mandria de a-i fi fiica, sentimentul pe care-l aveam pe vremuri, cand purtam eticheta matricola si cravata rosie de pionier si desluseam, pentru prima oara, cu ajutorul tovarasei invatatoare, forma opincii multicolore intr-o harta de perete ponosita de curiozitatea a zeci de generatii de elevi.

 Visez sa descopar Romania cu ochii fascinati de nou al unui copil curat la suflet, fara cunostinta tuturor lucrurilor care sunt intrinsec disfunctionale la Ea in vremurile nebune in care traim. As vrea sa pot pleca la drum ca turistul japonez, cu un Nikon de gat si un zambet larg pe fata, iar despre Romania sa stiu maxim trei lucruri: Nadia, Hagi si Nastase. Faptul ca stiu prea multe despre Romania, pana azi m-a determinat sa fac prea putin... Ca multi altii dintre voi, am vazut prea putin din tara mea, in detrimentul vecinataturilor, unde iarba e mereu mai verde in brosuri. Locurile din Romania in care am ajuns au fost inevitabil cele mai cunoscute si cele mai usor accesibile, implicit aglomerate de un turism comercial. Riscul de a merge cu turma este acela ca turma te poate calca in picioare oricand..iar gustul amar lasat de experientele turistice de calitate indoielnica din mainstream (Mamaia, Predeal, Poiana Brasov) s-a reflectat in decizii de concedii in Grecia, Turcia, Spania, oriunde doar aici nu.. Cu toate acestea, mereu am ramas cu un dor si cu o senzatie acuta de frustrare...Oare cand o sa imi cunosc tara si altfel decat din atlase, reviste de geografie si bloguri de calatorii? Poate multora dintre voi o sa vi se para un vis banal si usor de realizat. Eu il vad ca pe o calatorie initiatica, pe care o amani mereu pentru ca nu esti pregatit inca, pentru ca ti-e frica de drum... si de modul in care drumul te va schimba pentru totdeauna...Raspunsul pe care il vei afla la sfarsit iti poate darama definitiv si irevocabil fundatia, si asa subrezita, a mandriei tale de roman.. Daca nu voi gasi nimic din ceea ce sper sa gasesc? Daca nu ma asteapta nicio revelatie la capatul drumului? Daca, pana la urma, avem si noi niste munti, niste dealuri, niste vai si niste rauri, ca mai toate tarile din lumea asta mare, nici mai frumoase, nici mai urate, ci comune si, din acest motiv, prea putin mediatizate? Niste oameni, nici mai primitori, nici mai respingatori decat altii, niste traditii pe care le mai intalnim si la vreo 4-5 alte popoare balcanice, si altele asemenea. Nu asta e raspunsul pe care vreau sa-l aflu la capatul drumului.N-as suporta ca acesta sa fie raspunsul. Asa ca voi face tot posibilul ca aceasta calatorie sa fie una demna de penita lui Kerouac. Ce visez sa fac in calatoria mea? 

Vreau sa atipesc putin sub Teiul lui Eminescu. Vreau sa ma bucur de o intalnire cu o testoasa la Vadu si de un rasarit de soare la Gura Portitei. Vreau sa inalt un zmeu in Muntii Macinului si sa descopar un canal care sa fie doar al meu in Delta, pe care sa filmez propria versiune a „Operatiunii Monstrul”.. 

 Vreau sa ma sperii de vipere in Cheile Nerei si sa ma incarc de energie in apele lui Hercule...Vreau sa vad cum joaca focurile lui Sumedru la Fundata, de Mosii cei Mari si sa calaresc un lipitan la Sambata de Sus...Vreau sa merg cu mocanita pe Valea Vaserului, vreau sa descifrez singura inscriptiile de pe crucile din Sapanta, vreau sa ma infior la Sighet si sa ma reculeg la Barsana...Vreau sa aud toaca la Putna, in zi de sarbatoare... sa invat sa incondeiez oua la Vatra Dornei .. 

Vreau sa ghicesc secretul albastrului de Voronet, vreau sa mangai un pui de zimbru in Tara Hategului si sa beau vin fiert in varful Toaca... Vreau sa ma plimb cu barca pe lacul subteran din salina Turda si sa inteleg secretele Kogaiononului cioplite in chipul de stanca al lui Decebal de la Cazane... Visez si la ziua in care voi scrie despre tot ce m-a suprins, m-a emotionat si m-a imbogatit in calatoria mea, despre traditii nestiute din zone neumblate de turistul cu PET-uri si carbuni de gratar in portbagaj, despre cuvinte din limba romana pe care le-am auzit prima oara, al caror sens mi-e talmacit de oameni care n-au vazut metroul sau avionul niciodata, despre costume populare imbracate cu mandrie in zilele de sarbatoare, despre culorile anotimpurilor in livezi si pe campuri, si despre gustul bucatelor uitate ... si despre cum am urcat Retezatul, am privit in ochii albastri ai tarii mele, Bucura si Zanoaga, si i-am spus, cu tot sufletul „te iubesc!”

 Visez sa-mi recastig respectul pentru tara mea. Am o responsabilitate in fata viitorilor mei copii sa fac asta. Sunt constienta ca initiativa mea are ca scop imediat, o satisfacere personala a unei nevoi de cunoastere... Si ca initiative mai laudabile decat a mea exista, cum exista si oameni mai motivati, mai pasionati si mai determinati decat mine sa schimbe perceptia asupra turismului national.. Insa acesta este si visul meu personal si cred ca e un vis pe care ar trebui sa-l avem toti romanii... Acela de a face pace cu tara in care traiesc si de a-i spune „Te iubesc!”