Saturday, January 28, 2017
Wednesday, January 25, 2017
Tuesday, January 24, 2017
au trecut 6 ani...de durere
Si cu toate ca mi s-a atras atentia, in repetate randuri ca ar trebui sa scriu intr-o maniera mai vesela pe acest blog, vad ca nu tine neaparat de mine. Mai am si o alta varianta : cand sunt fericita, sunt ocupata cu alte lucruri si n-am timp sa scriu. Dar cand sunt trista, deznadajduita, disperata, suparata...simt nevoie sa imi scriu sentimentele, parca asa ar intelege lumea mai bine ce simt. si cand zic "lumea" ma refer la mine, pentru ca , de cele mai multe ori, am scris pentru mine aici !
Despre mama mea as avea foarte multe de povestit, pentru ca era cea mai naucitoare femeie pe care am cunoscut-o. Cu un sarm aparte ( asa a reusit sa fie iubita de toata lumea), tare glumeata, cu o ambitie iesita din comun ( incep s-o mostenesc), foarte muncitoare (prea exagerata cateodata), extrem de darnica. Iar calitatile ei nu se sfarsesc aici, cred ca avea tot ce trebuia sa aiba o femeie si o mama. Nu pot spune decat ca am iubit-o enorm, dar ca nu am avut parte de ea prea mult langa mine. Undeva, cand aveam eu 14 ani, am inceput sa cred foarte tare in cosmaruri. De atunci mama si tatal meu nu au mai fost langa mine (fizic). Cu toate astea, in fiecare zi mi-aduc aminte cum ea a facut tot posibilul sa imi fie mie bine mereu sau cat de egoista m-a facut sa par in unele situatii. Daca stau acum si analizez tot ce a facut pentru mine in ultimii 15 ani (si nu numai), pot sa spun ca ea pentru ea nu mai exista. Doar eu,"lumina ochilor ei", asa imi spunea.
Imi doresc foarte mult sa fiu la fel de puternica ca mama mea si sa ii demonstrez ca sunt "desteapta" si nu voi suferi toata viata. Ca imi voi stii prioritatile si voi lasa sensibilitatea la o parte (mostenita de la tatal meu - alta figura!!! ).
Imi este nespus de dor de draga de ea si, daca e sa regret cel mai tare ceva, este ca n-am facut nimic sa o "oblig" sa vina acasa, langa mine.
p.s1 as scrie multe, lacrimile nu ma mai lasa, sunt trista, dar...sunt fericita ca ea nu se mai chinuie.
p.s 2 muzica spaniola a inceput sa imi placa foarte mult
p.s 3 cateodata imi vine sa tip , sa urlu ..sa intreb daca intelege cineva ce simt si cum simt ???
Despre mama mea as avea foarte multe de povestit, pentru ca era cea mai naucitoare femeie pe care am cunoscut-o. Cu un sarm aparte ( asa a reusit sa fie iubita de toata lumea), tare glumeata, cu o ambitie iesita din comun ( incep s-o mostenesc), foarte muncitoare (prea exagerata cateodata), extrem de darnica. Iar calitatile ei nu se sfarsesc aici, cred ca avea tot ce trebuia sa aiba o femeie si o mama. Nu pot spune decat ca am iubit-o enorm, dar ca nu am avut parte de ea prea mult langa mine. Undeva, cand aveam eu 14 ani, am inceput sa cred foarte tare in cosmaruri. De atunci mama si tatal meu nu au mai fost langa mine (fizic). Cu toate astea, in fiecare zi mi-aduc aminte cum ea a facut tot posibilul sa imi fie mie bine mereu sau cat de egoista m-a facut sa par in unele situatii. Daca stau acum si analizez tot ce a facut pentru mine in ultimii 15 ani (si nu numai), pot sa spun ca ea pentru ea nu mai exista. Doar eu,"lumina ochilor ei", asa imi spunea.
Imi doresc foarte mult sa fiu la fel de puternica ca mama mea si sa ii demonstrez ca sunt "desteapta" si nu voi suferi toata viata. Ca imi voi stii prioritatile si voi lasa sensibilitatea la o parte (mostenita de la tatal meu - alta figura!!! ).
Imi este nespus de dor de draga de ea si, daca e sa regret cel mai tare ceva, este ca n-am facut nimic sa o "oblig" sa vina acasa, langa mine.
p.s1 as scrie multe, lacrimile nu ma mai lasa, sunt trista, dar...sunt fericita ca ea nu se mai chinuie.
p.s 2 muzica spaniola a inceput sa imi placa foarte mult
p.s 3 cateodata imi vine sa tip , sa urlu ..sa intreb daca intelege cineva ce simt si cum simt ???
Saturday, January 21, 2017
Ajutor!
Am inceut sa ma gandesc din ce in ce mai des la asta asa... vag, dar ca vreau , ca nu vreau, gandurile se duc acolo. Imi este frica sa nu fac vreo prostie, oare o fi chiar asa cum se zice..ca nu realizezi cand o faci?
Nu-mi fac planuri, nu stiu cum as face-o...dar gandul vine! Si isi face cuib usor usor in mintea mea ca sa cum asa trebuie sa fie...acolo e locul lui.
Mereu am spus ca oamenii care isi iau viata sunt tampiti pentru ca..da, sunt tampiti...viata e atat de frumoasaa! sau era...hmm
Cum am ajuns sa fiu atat de aproape de a fi tampita si eu? Ma intreb...
Nu-mi fac planuri, nu stiu cum as face-o...dar gandul vine! Si isi face cuib usor usor in mintea mea ca sa cum asa trebuie sa fie...acolo e locul lui.
Mereu am spus ca oamenii care isi iau viata sunt tampiti pentru ca..da, sunt tampiti...viata e atat de frumoasaa! sau era...hmm
Cum am ajuns sa fiu atat de aproape de a fi tampita si eu? Ma intreb...
